Un exercitiu simplu: imaginati-va ca lumea ar fi un sat cu doar o suta de locuitori. Dintre acestia, de exemplu, doar unul ar avea diploma universitara iar saptezeci ar fi analfabeti sau semianalfabeti.
Jumatate ar suferi de foame si doar 12 ar beneficia de asistenta medicala curenta. Vestea buna este ca, desi dezolant, viata acestui sat ar fi mai buna decat in urma cu o suta de ani si mult mai buna decat in urma cu 200 de ani.
Vestea proasta este ca in urma cu cincizeci de ani, insa, “satul” era mai prosper: “doar” patruzeci de locuitori sufereau de foame si 15 beneficiau de asistenta medicala curenta.
Explozia demografica a zonelor sarace – Asia, Africa, America de sud – si declinul demografic din zonele prospere – USA si Europa de vest – deterioreaza tot mai mult de la an la an acesti indicatori globali.
De aici si mitul urban al unui viitor de tip Mad Max, cu oamenii care se sfasie pentru putinele resurse lasate in urma de generatia baby-boom, cea mai risipitoare din istorie.